“Mi-a devenit clar de mult ca atat capitalismul, cat si comunismul si-au epuizat capacitatea de a face bine pe scara larga umanitatii, pastrandu-si in schimb intacta capacitatea de a face rau fiintei umane individuale. Doctrinele traditionale corespund unor realitati sociale trecute. Este necesara actualizarea gandirii doctrinare pentru a fi in consens cu realitatile sociale, culturale si stiintifice prezente.

Umanismul isi propune sa apere omenirea de excesele individualismului extrem, ca si de cele ale colectivismului exacerbat, spre care au tins succesiv, intr-o oscilatie intretinuta, societatile de pana acum. Modalitatea prin care se va realiza acest obiectiv este identificarea, selectarea, cultivarea si utilizarea valorii umane.

Din punct de vedere individual, umanismul inseamna o revolutie morala, iar din perspectiva comunitara, reprezinta asumarea bunului-simt ca principiu fundamental al interactiunii sociale.

Intreaga filosofie umanista este construita pe un atribut definitoriu al omului: uluitoarea sa forta creativa.

Optiunea pentru umanism nu constituie o simpla aternativa politica, ci o asumare a ordinii naturale a lucrurilor.”

Dan Voiculescu, Societatea Umanista

Umanismul pragmatic – concept si structura

Doctrina umanista asuma in centrul preocuparilor sale Omul, cu aspiratiile, atributele si potentialul sau.

Atributele naturale definitorii ale fiintei umane sunt: Libertatea, Creativitatea, Onoarea.

Libertatea, din perspectiva umanista, contine trei dimensiuni: libertatea de actiune, libertatea de posesie, libertatea de expresie.

Libertatea de actiune are drept principal criteriu metodologic Pragmatismul. In consecinta, actiunea, dezirabila si confirmata social, a oricarei persoane trebuie sa se exercite intr-un scop util, cu resurse adecvate, sa-si atinga obiectivele intr-un interval de timp care sa o pastreze in limitele eficientei, sa se incadreze intr-un raport beneficii-costuri pozitiv si sa nu limiteze arbitrar libertatea de actiune a altei persoane.

Libertatea de posesie legitima (categorie care include proprietatea, fara a se limita doar la ea) este inviolabila. Atributul posesiei reprezinta un drept inalieanabil al fiintei umane. In conditiile statului de drept, o proprietate legal dobandita nu poate fi anulata, limitata sau modificata fara acordul liber si explicit al persoanei care detine proprietatea.

Libertatea de expresie (categorie care include libertatea de vot, fara a se limita doar la ea) confera fiintei umane posibilitatea de a-si manifesta neingradit convingerile si valorile, de a-si promova liber obiectivele cristalizate in urma proceselor cognitive. In sens umanist, acest tip de libertate – atribut al individului, nu al unui grup – asigura depolitizarea si, mai ales, dezideologizarea institutiilor si actiunilor publice.

Creativitatea exista, in conceptia umanista, in mod virtual in orice fiinta umana. Raportandu-ne la un standard plasat in media inzestrarilor umane, fiecare persoana are un potential creativ. Insa concretizarea acestuia este conditionata de: i. identificarea si cultivarea la timp a creativitatii particulare a oricarei finite; ii. inlaturarea factorilor psihici si sociali care pot bloca sau perverti creativitatea; iii. Deschiderea spre noi domenii sociale in care sa se poata manifesta util potentialul creator. Dar chiar si in cazurile in care creativitatea nu reuseste sa se manifeste explicit, existenta sa ramane deosebit de importanta pentru ca permite oricarei persoane sa recunoasca aceasta valoare la cei care au reusit sa o concretizeze.

Din perspectiva umanismului pragmatic, in virtutea propriului interes si al atributului onoarei, omul are tendinta de a respecta, sprijini si urma creativitatea atunci cand o intalneste. Aceasta concluzie se baseaza, in egala masura, atat de pe increderea in caracterul superior al inzestrarilor fiintei umane, cat si pe utilitatea generala a creatiei, confirmata constant in evolutia umana.

In conceptia umanista, succesul oricarei societati este dat de proportia in care reuseste sa identifice, sa cultive, sa motiveze si sa utilizeze valorile din propriile randuri. Locul fiecarei natiuni e dat de valorile create de membri sai de exceptie reflectate in media creativitatii si productivitatii nationale.

Resursele creative ale unei comunitati, ale unei natiuni sunt, insa, permanent in pericol de a se pierde, fie prin neglijenta – abandonarea eforturilor de a cauta valorile in toate mediile, de a le cultiva printr-un sistem educational adecvat si de a le promova intr-un sistem general accesibil de concurenta loiala – fie prin relocarea determinata de comunitatile/natiunile de succes care reusesc sa atraga masiv valori din exterior. De observat ca acesti politi de atractie care aspira constant cretivitatea si-au construit reusita exact prin recunoasterea si fructificarea valorii umane.

Onoarea, cel de-al treilea atribut definitoriu al fiintei umane are, in viziunea umanismului pragmatic, doua componente fundamentale: respectul de sine si altruismul.

Respectul de sine se descopera si se consolideaza in cadrul desfasurarii unei actiuni utile pentru societate. Persoana ajunge sa se valorizeze reflectandu-se in rezultatul efortului sau in ceilalti. Cand se simte util si apreciat, ajuns pe locul sau potrivit in societate – nici mai sus, nici mai jos, nici mai la stanha, nici mai la dreapta – omul ajunge in armonie cu propriul rol si statut. Implicit, nu mai motive sa se camufleze, sa se ascunda, sa denatureze realitatea.

Asadar, din respectul de sine decurge cu necesitate sinceritatea, conditie a comportamentului moral. Asumand aceasta axioma, conceptia umanista demonstreaza obiectiv ca intre crizele economice si morale care afecteaza constant o societate, exista o relatie de inteconditionare. Omul imoral, care nu si-a gasit locul util in societate, blocheaza dezvoltarea economica.

Altruismul reprezinta componenta umanitarista a doctrinei umaniste care denunta egoismul, intoleranta (si consecintele acesteia: rasismul, xenofobia) nu numai de pe pozitii morale, ci si din considerente pragmatice. Orice forma de intoleranta sau de de limitare a drepturilor unor categorii limiteaza libera concurenta si selectia eficienta a valorilor, ducand pe termen mediu si lung la ineficienta economica, dezechilibru social si deriva morala. Totodata, indiferenta fata de categoriile vulnerabile perpetueaza si adanceste dezechilibre care, in cele din urma, vor afecta intreaga societate. Din aceasta perspectiva, altruismul nu este doar o inzestrare nobila a fiintei umane ci si o foarte eficienta practica de a asigura eficienta integrate a unei natiuni.

Insertia intre onoare si societate se plaseaza sub semnul admiterii diferentelor naturale dintre oameni, dar si a obligativitatii libertatii de sanse. Societatea umanista asigura posibilitatea dobandirea respectului de sine al fiecarui individ prin educatie, cultura, justitie, sanatate si un nivel adecvat de civilizatie materiala si spirituala. In schimb, o societate dictatoriala – cladita pe datele nocive concrete generate de utopia comunista –  anuleaza respectul de sine al membrilor sai, dupa cum o societate aflata sub semnul liberalismului radical, al profitului cu orice pret – limite dovedite ale sistemului capitalist – descurajeaza orice forma de altruism.

Prezentarea celor trei atribute esentiale – Libertatea, Creativitatea, Onoarea – evidentiaza dubla determinare (dubla natura) a omului ca fiinta individuala si fiinta colectiva simultan. Daca in conceptiile traditionale, individul si colectivitatea sunt tratate ca entitati separate si, uneori, chiar antagonice, in viziunea umanista, nu sunt doar complementare, ci chiar contopite organic.